UCIMR anunță o nouă ediție a concursului de proiecte culturale și burse oferite artiștilor interpreți

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) organizează o nouă ediție a concursului de finanțare a proiectelor culturale și burselor dedicate tinerilor artiști, dar și persoanelor fizice autorizate, asociațiilor, fundațiilor și societăților comerciale, care promovează și protejează cultura română, în special cea a creațiilor muzicale interpretative. 

Fondată în anul 1995, UCIMR este o organizație nonprofit de utilitate publică, care contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, jazz și contemporane, atât pe plan național, cât și internațional. De aproape 3 decenii, asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. 

În contextul în care muzicienii și organizațiile care activează în domeniul artelor interpretative se confruntă cu numeroase provocări atunci când vine vorba de finanțarea proiectelor lor, UCIMR îi susține. Astfel, continuând misiunea de dezvoltare a peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice, asociația anunță ediția I/2023 a concursului de proiecte culturale și burse oferite tinerilor artiști interpreți, în căutare de oportunități de afirmare. Finanțările în valoare de 100.000 lei acordate provin din încasările UCIMR în urma colectării timbrului muzical conform Legii nr. 35/1994, care stabilește obligația organizatorilor de spectacole muzicale sau folclorice de a percepe și vira 5% din valoarea biletelor vândute. 

Burse oferite tinerilor artiști interpreți 

Prin programul „Oportunități la tine acasă”, asociația contribuie la dezvoltarea profesională a noii generații de artiști oferind vizibilitate, dar și reprezentații remunerate. Parte a acestui program sunt bursele care se adresează tinerilor talentați ce se pregătesc pentru o carieră în domeniul artei interpretative muzicale: 

  • Bursă de studii „Mircea Cristescu” – se acordă pe perioada studiilor gimnaziale, liceale, universitare, postuniversitare sau de specializare muzicală 
  • Bursă de sprijin – se acordă pentru susţinerea tinerilor talentați defavorizați, anual pentru o perioadă de 12 luni calendaristice, putând fi prelungită cu aprobarea Consiliului Director. 

Calendarul sesiunii I /2023:  

06 martie – 05 aprilie 

depunerea proiectelor prin e-mail la adresa office@ucimr.ro 

06 aprilie – 16 aprilie  

evaluarea proiectelor 

17 aprilie  

anunțarea rezultatelor pe website-ul www.ucimr.ro  

18 aprilie – 19 aprilie  

depunerea contestațiilor 

20 aprilie – 21 aprilie 

re-evaluarea proiectelor contestate și afișarea răspunsurilor finale 

03 mai 

începerea semnării contractelor de finanțare 

Nu rata ultimele zile în care poți aplica, consultă detaliile și regulamentul pe https://www.ucimr.ro/sesiuni-finantare-si-burse/. 

Proiectele UCIMR  

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente.

Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau co-producția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.