Orice copil se va afla, la un moment dat, în fața unui copil neurodivers – sau a unei persoane cu creier diferit și comportament aparte. Reacția sa va depinde firesc de cât este de informat și de curios în privința diversității creierelor noastre și a lucrurilor pe care le poți învăța de la cei diferiți. Povestea lui Huptilup este introducerea perfectă în această temă, pentru părinți și profesori.
După debutul în literatura pentru copii cu Cartea năsoaselor, scriitoarea Alexandra Rusu revine cu o nouă apariție. Huptilup. O poveste megatare cu un burete-de-mare face parte dintr-o serie de 3 cărți dedicate celor mici, fiind al nouălea titlu publicat în colecția AHA Books.
Huptilup spune o poveste emoționantă despre cât de stranii și de frumoase sunt creierele noastre, dar și ale altor viețuitoare, privite fără stigmatizare și prejudecăți prin ochii unui burete-de-mare care a pornit într-o călătorie inițiatică, plină de peripeții și presărată cu umor.
Huptilup este un burete-de-mare, o vietate marină despre care știința spune că nu are creier. În ciuda numelui său jucăuș, acesta stă lipit de o stâncă și i se pare că nu face nimic spectaculos, că e plictisitor și inutil. Până într-o zi, când decide să-și împlinească visul, pornind într-o aventură de-a lungul căreia va afla multe despre creierele lipitoarei, al calamarului uriaș, al lui Einstein, ale copiilor de la școală și poate chiar despre creierul tău.
Pentru copii, cititul este o unealtă secretă și, asemeni Alexandrei Rusu, aceștia pot transforma lectura în propria cheie către dezvoltare, fie că o fac din pasiune, plăcere, nevoie, curiozitate sau dorință. Pentru părinți și cadre didactice, Huptilup se transformă în subiect de conversație despre diversitate, toleranță și comunitate.
Extensie a colecției AHA Books pentru adulți, AHA Books Kids a apărut pentru a ajuta copiii cu autism să fie prietenii copiilor tipici. Huptilup. O poveste megatare cu un burete-de-mare se alătură volumului Toate dungile mele de Shaina Rudolph și Danielle Royer – o poveste ilustrată despre unicitatea unei zebre cu ,,dungi autiste” – și cărții de poezie Jucăria de vis. Poezii cu rime pentru cei mici, scrisă de Fineta Bloju, în colecția AHA Books Kids, care își propune să devină o editură cu tradiție în publicarea cărților pentru copii despre autism și alte neurodivergențe. Huptilup. O poveste megatare cu un burete-de-mare este tipărită în 2.000 de exemplare și va fi disponibilă în rețelele marilor librării din țară, precum și în magazinul online al Asociației HELP Autism pentru precomandă.
Alexandra Rusu este editoare și scriitoare. A studiat literatura la București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, și la Berlin, European College of Liberal Arts. A coordonat mai multe colecții de ficțiune străină, la diverse edituri din România (Humanitas, All, Vellant, Nemira). A publicat în Evenimentul zilei, New York Times Book Review, Cosmopolitan, The Institute și în antologia De la Waters la Similea: Oameni cool scriu despre muzica lor (2013).
În 2017 i-a apărut Cartea năsoaselor, un basm pentru copii mari. Are un câine, doi motani și două broaște țestoase. Colaborează mereu, la ideile de cărți pentru copii, cu fiul ei, David (10 ani). Deocamdată face stand-up paddle, dar visează să devină surfer.
Ioana Pârvan este în prezent graphic designer și ilustrator independent, dar cu o lungă și vastă experiență ca art director într-o agenție de comunicare de succes, unde niciun proiect nu semăna cu celălalt. Cei 12 ani de educație în artă au dat roade mult mai târziu, când ilustrația și-a câștigat un loc important în comunicarea vizuală. Huptilup este prima carte ilustrată de ea.
Îi place nespus mirosul de tipar proaspăt și este pasionată de meserie și detalii, de litere și de acest colaj unic de oameni și întâmplări care construiesc o viață. Este mama unei fete Incredibile, cu creier diferit, care nu înțelege rostul pe lume al înmulțirilor, dar dă câte un nume fiecărei frunze cu care se joacă.
HELP Autism susține din 2010 peste 3.000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA – Tulburare de Spectru Autist – în programe de terapie desfășurate în cele 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare & advocacy, HELP Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor. Asociația HELP Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România, fondator al rețelei informale RO TSA formată din 86 de organizații în autism.
Misiunea asociației HELP Autism este de a ghida pașii persoanelor cu autism și familiilor lor, de la diagnostic la recuperare și integrare reală în comunitate, construind o comunitatea deschisă să înțeleagă, să accepte și să sprijine mințile diverse.
SUSTENOBIL SHOP este propulsat cu mândrie de WordPress