Cum să jonglezi între PR și tehnologie - interviu Lavinia Iancu

Recent, Lavinia Iancu a fost invitată la Canal 33 pentru a vorbi despre proiectele în care este implicată și cărora se dedică, iar ele nu sunt deloc puține. Despre cum se îmbină comunicarea cu antreprenoriatul sustenabil și tehnologia aflați în rândurile care urmează.

Alexandru Răducanu: Cum vezi tu piața de comunicare din România? Care este abordarea ta în acest domeniu?

La început, agențiile prestau servicii creative pentru platformele existente, adică Social Media. Astfel, agențiile creau conținut pentru canalele de comunicare ale marilor branduri. În momentul acesta, consider că deja dezvoltăm propriile platforme, cum este cazul SUSTENOBIL PR/ODUCTION, care dezvoltă ReFEEL App, o aplicație de sine stătătoare, pentru că simpla creație de conținut nu mai este suficientă. Există fenomenul de crowdsourcing, în care amatorii care devin profesioniști și se folosesc de aparatură profesională. Practic, există o competiție între influenceri și agențiile tradiționale de comunicare.

,,Nu mai suntem simpli prestatori de servicii, pentru că este ușor de înlocuit o agenție cu un influencer, însă ne concentrăm pe branding-ul personal și construim propriile platforme.”

Alexandru Răducanu: Ce înțelegi tu prin sustenabilitate?

Sustenabilitatea este un proces care menține resursele pe termen lung. Dacă eu beneficiez azi de o resursă, mă asigur că peste 100 de ani, generațiile viitoare să poată beneficia de aceleași resurse de care eu am parte azi. Sustenabilitatea este în general asociată cu zona de mediu, însă teoria sustenabilității spune că trebuie să avem grijă de PEOPLE, PLANET și PROFIT, este o sinergie între ele. La momentul actual, văd o tranziție a business-urilor tradiționale către zona de energie regenerabilă, materiale eco-friendly, reciclarea hainelor, însă suntem departe de a face lucrurile ca la carte.

A fost o discuție despre PR, tehnologie, aplicații, sustenabilitate, învățare, dezvoltare, sacrificii și provocări. Pentru că lucrurile bune nu vin ușor, experiența și parcursul profesional ale Laviniei, nu au fost simple, dar au ajutat-o să devină cine este astăzi, fondatoare a SUSTENOBIL PR/ODUCTION și ReFEEL Solutions, Inc. și cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice din București.