În cadrul evenimentului au vorbit Emil Ivănescu (arhitect, coordonator concurs și președinte Filiala Teritorială București a O.A.R.), Daniela Bololoi (psiholog, activist și antreprenor social, președinte Asociația Help Autism), Mihai Tomescu (președinte ANPDPD – Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități), Mihaela Șerban (arhitect, activist pentru promovarea designului incluziv, vicepreședinte AMAIS), Adrian Zerva (arhitect și președinte ASAR), Robert Zotescu (comisar Anuala de Arhitectură București), copii și adolescenți – viitori beneficiari ai campusului incluziv alături de părinții lor.
În contextul în care copiii cu dizabilități merg foarte rar în excursii sau în tabere pe parcursul anilor de școală, fie pentru că nu sunt pregătiți, fie pentru că nu există locuri de cazare care să răspundă nevoilor lor, concursul își propune să construiască un campus inovator în Munții Retezat, care dă startul la o călătorie independentă și incluzivă.
„Fetița mea nu a fost niciodată în tabără sau excursie și are 10 ani. Îmi doresc să aibă parte de socializare, să văd cum se descurcă într-o călătorie cu altcineva, nu a fost niciodată fără noi undeva. Dacă aș avea încredere în loc și oameni, aș trimite-o și o săptămână, chiar două.”
„Pentru un copil tipic, o tabără e o recompensă, pentru copiii cu minți aparte este un loc de dezvoltare a autonomiei și abilităților independente de viață, unde învață, reușesc să stea alături de copii la fel ca ei, locul unde sunt acceptați, înțeleși și pot să facă într-adevăr progrese. Pentru această tabără am ales o locație la munte, să învețe în natură, într-un mediu non-formal, alături de alți copii, indiferent de dizabilități. Ne dorim ca acest spațiu să fie accesibilizat pentru orice tip de copil, un loc în care să se simtă în largul lui, în siguranță, să se poată juca indiferent de condiția pe care o are. Mi-ar plăcea ca ei să fie copii ca oricare alții, și să nu-i mai privim prin prisma dizabilității, ci prin prisma abilității lor.”
„HELP Autism au avut curajul să inițieze un concurs pentru dezvoltarea unei tabere, ceea ce nu s-a mai realizat de prin anii '90, iar această lipsă de interes din partea statului, a antreprenorilor pentru programe de tip tabără se regăsește și într-o lipsă de normative și documentații, care fac imposibilă atragerea de fonduri europene. HELP Autism e așadar un pionier, care reface o ruptură în zona educațională și terapeutică și suntem mândri că am avut posibilitatea să organizăm un astfel de concurs, pentru o astfel de inițiativă.”
Demersului inițiat de Asociația Help Autism și Filiala Teritorială București a O.A.R. s-au alăturat AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), ASAR (Asociația Societăților de Arhitectură din România) –, reprezentanți ai Filialei Teritoriale București a OAR, ai mediului de afaceri care își doresc și au posibilitatea să sprijine proiectul, părinți și copii care vor fi beneficiarii direcți ai rezultatului concursului de soluții.
Concursul de soluții pentru construirea unui campus inovator în Munții Retezat, al cărui contract de proiectare este estimat la 730 000 lei, care a fost lansat astăzi, este un prim-pas care ține de pionierat în România și care va putea fi folosit ca exemplu de bune practici. Regulamentul complet poate fi consultat pe https://concurs.oar-bucuresti.ro/tabara-help-campus/.
Anuala de Arhitectură București este cel mai important festival de arhitectură din București, fiind deschis atât profesioniștilor din industria de construcții, cât și publicului larg. Festival organizat de OAR București, Anuala expune an de an cele mai bune realizări ale arhitecților bucureșteni. Anuala conține cea mai amplă platformă online ce prezintă atât arhitecții-autori, toate proiectele cât și construcțiile valoroase din București.
Filiala Teritorială București a O.A.R. își dorește construirea unei comunități profesionale închegate și responsabile, ghidată de codul etic (deontologic) al arhitecturii ca meserie liberală în România. Organizația urmărește focalizarea resurselor pentru promovarea și consolidarea arhitecturii de calitate în toate formele și manifestările sale. Este nevoie de o voce unitară a profesiei la nivel de comunitate, pe plan național și internațional.
Asociația Help Autism își propune să crească șansele copiilor cu autism de a se dezvolta la potențialul lor și de a se integra social, ghidând pașii copiilor cu minți aparte, de la evaluare și diagnostic la terapie, de la integrare școlară la tranziția spre viața de adult, construind astfel o Românie în care mințile diverse să fie primite cu inimi deschise.
ASAR este o inițiativă a unui grup de arhitecți români, cu activitate susținută în domeniul proiectării, reprezentanți ai unor birouri de proiectare de arhitectură. Asociația Societăților de Arhitectură din România – ASAR reunește în prezent peste 40 de membri fondatori, arhitecți și societăți de arhitectură cu experiență care doresc să se implice activ în schimbarea și evoluția domeniului construirii în România, fiind deschisă tuturor societăților de arhitectură care împărtășesc principiile asociației, membri sau nu în cadrul altor asociații de breaslă.
AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este o organizație non-profit, înființată în 2015. Misiunea ONG-ului este de a contribui la construirea unei societăți incluzive prin aplicarea principiilor designului incluziv în arhitectură. De asemenea, realizează analize de accesibilitate pentru diverse tipuri de spații; folosește tehnologia pentru a construi incluziv și a accesibiliza platforme web și aplicații; dezvoltă proiecte sociale pentru persoanele tipice și cele cu dizabilități cu scopul de a crește incluziunea socială.
SUSTENOBIL SHOP este propulsat cu mândrie de WordPress