Participarea la concert se face pe bază de înscriere și achitarea biletului de 15 lei/persoană, aici:
https://eventbook.ro/
Lucrarea vedetă a serii este o gravură reprezentând Clujul – Claudiopolis, care face parte din atlasul „Civitates Orbis Terrarum”; publicat în mai multe volume între anii 1572 – 1617, atlasul cuprindea peste 500 de desene, vederi panoramice și hărți ale orașelor lumii. Este una dintre reprezentările cele mai faimoase ale orașului și a fost realizată în 1617 de Georg Houfnaglius, după o pictură a artistului Egidius van der Rye.
Imaginea panoramică ne permite identificarea cu ușurință a câtorva monumente importante, dar ne oferă și informații legate de viața locuitorilor de atunci, despre modă și obiceiuri.
Liviu Indricău
Liviu Indricău, tenor cu o pregătire muzicală solidă, a început călătoria sa în lumea muzicii la Școala de Muzică din Lugoj, unde şi-a dezvoltat abilităţile de viorist. Cu timpul, pasiunea sa pentru arta cântului a crescut, motiv pentru care a urmat cursurile la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, specializându-se în canto clasic, absolvind cu succes în anul 2010.
Începând din 2003, a făcut parte din Corul Operei Naţionale Bucureşti, devenind apoi colaborator permanent în 2008 şi, în cele din urmă, solist titular în 2014.
Repertoriul său de operă este impresionant și include roluri precum Don Basilio în „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart, Ferrando în „Aşa fac toate” de Mozart, Don Ramiro în „Cenuşăreasa” de Gioachino Rossini și multe altele.
Proiectul „Cartografii Sonore” a debutat în 2017 și este organizat de Asociația UCIMR împreună cu Muzeul Hărților. De-a lungul timpului, au concertat artiști precum Costin Soare, Tudor Niculescu Mizil, Duo Kitharsis, cvartetul de coarde Solartis, pianista Mădălina Pașol, Duo PlaCello format din violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian, grupurile de jazz KRiSPER, Ana Maria Galea Trio, AC Leonte Band și mulți alții.
Despre Muzeul Hărților
Muzeul Hărților a fost înființat în 2003 și de atunci a devenit gazda unui bogat patrimoniu format din peste 1000 de hărți, gravuri, desene, litografii și o varietate de obiecte asociate tematicii sale. Aceste exponate sunt aranjate într-o succesiune ce îmbină aspectele științifice și artistice într-un mod armonios, având scopul de a evidenția evoluția istorică a realizărilor cartografice la nivel global și, în special, pe teritoriul geografic al României. În plus, muzeul organizează diverse concerte de muzică clasică și jazz și încântă publicul cu o atmosferă de poveste.
Despre UCIMR
Fondată în anul 1995, UCIMR este o organizație nonprofit de utilitate publică, care contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, jazz și contemporane, atât pe plan național, cât și internațional. De aproape 3 decenii, asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse.
Proiectele UCIMR
UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente.
Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau co-producția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.